Asociațiile de elevi se revoltă: Este obligatoriu ca Statul să asigure măști în școli, așa cum de altfel a și promis în luna aprilie

Asociațiile de elevi se revoltă: Este obligatoriu ca Statul să asigure măști în școli, așa cum de altfel a și promis în luna aprilie
Foto - ARHIVĂ: Alexandra Pandrea/caracter ilustrativ
Publicat: 22/08/2020, 22:36
Actualizat: 06/04/2021, 16:35

Asociații ale elevilor din Bucureşti, Ilfov, Constanța, Maramureş și Vâlcea susțin că Guvernul are obligația de a asigura măști de protecție la începerea anului școlar, așa cum a promis în luna aprilie. Tinerii care urmează să înceapă școala îi acuză pe decidenții politici de iresponsabilitate, în contextul în care vicepremierul Raluca Turcan a declarat că este imposibil ca Executivul să asigure măști de protecție pentru toți copiii și profesorii și că sprijinul va merge către categoriile defavorizate. 

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) condamnă declarația vicepremierului Raluca Turcan referitoare la măștile de protecție, susținând că Guvernul trebuie să asigure măști tuturor elevilor.

Reprezentanții elevilor consideră că, în contextul desfășurării orelor de curs în format fizic, este nevoie ca autoritățile să aloce fonduri în vederea asigurării măștilor de protecție pentru toți elevii și profesorii, astfel încât, începând cu 14 septembrie, un număr suficient de măști să existe la nivelul fiecărei unități de învățământ.

„În luna aprilie Guvernul și-a asumat obligativitatea de a asigura măști printr-o declarație făcută de Ludovic Orban, iar acum cu mai puțin de o lună înainte să înceapă școala, decidenții dau dovada de nepăsare față de siguranța și sănătatea elevilor”, au precizat elevii.

Reprezentanții elevilor consideră că Guvernul are obligația de a pune la dispoziție toate fondurile necesare pentru a face posibilă asigurarea măștilor de protecție și pentru a arăta că sănătatea populației este prioritară.

„Este obligatoriu ca statul să asigure măști fiecărui elev, așa cum de altfel a și promis în luna aprilie”

Elevii cer ca Guvernul României să nu le pună sănătatea în pericol și să își îndeplinească datoria morală pe care o are față de cetățeni, punând la dispoziție măști de protecție pentru fiecare elev.

„Este obligatoriu ca statul să asigure măști fiecărui elev, așa cum de altfel a și promis în luna aprilie. Veți spune că o mască nu este scumpă, dar într-o familie cu venit mediu, unde mai mulți copii merg la școală, costurile pentru a asigura 2-3 măști pe zi ajung să fie mari. Nu ar trebui ca familiile să facă eforturi pentru a-și putea trimite în siguranță elevii la școală. Mai mult de atât, cum vrea Guvernul să stabilească cine primește masca de protecție?”, a spus Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC.

Raluca Trucan: este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii și profesorii din țara aceasta

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că este imposibil ca Guvernul să asigure măști de protecție pentru toți copiii și profesorii și că sprijinul va merge către categoriile defavorizate. Raluca Turcan a precizat că Guvernul va deconta 50 de milioane de euro autorităţilor publice locale şi inspectoratelor şcolare judeţene pentru achiziţionarea de măşti şi dezinfectanţi necesare în şcoli.

„Există categorii defavorizate care sunt beneficiare de măşti gratuite din partea statului, prin achiziţia făcută de Ministerul Sănătăţii. Din perspectiva Guvernului, noi punem bani la dispoziţie autorităţilor publice locale, să facă un stoc minim de măşti şi materiale dezinfectante în fiecare şcoală, pentru situaţii de avarie, să spunem, îşi uită măscuţa copilul, e dintr-o familie mai săracă, i s-au terminat măştile, însă este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii. Deci, sprijinul guvernamental merge pentru categoriile defavorizate, pe o achiziţie deja finalizată la Ministerul Sănătăţii”, a spus vicepremierul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Concluzii după dezastrul Satan II: Putin nu controlează situația arsenalului nuclear. „Nicio rachetă grea nu...
Traseul mega furtunii prin România! La ce oră va fi atins VÂRFUL ciclonului
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Pățania unor români care au dat mii de euro pentru o vacanță de lux. „Toți...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Cel mai murdar obiect din casă: Adună până la 12 milioane de bacterii fără să-ți...
Când se trece la ora de iarnă 2024 în România: Ceasurile se dau înapoi, iar...
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o...
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în...
România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Un TIR a intrat într-o casă, iar șoferul a rămas încarcerat! Ce a încercat șoferul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce se întâmplă dacă speli motorul mașinii? Cum se curăță corect compartimentul motor
Turbulenţele continuă la Boeing: angajaţii rămân în grevă
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm...
Cum poți păstra murăturile tari și crocante. Metoda foarte simplă
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Raluca Podea, mărturisiri șocante despre tatăl ei, la mai bine de un an de la...
Suferința ascunsă de Anca Țurcașiu: "A fost un chin pentru mine"
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Harold Shipman, unul dintre cei mai prolifici criminali din istorie. Timp de 30 de ani...